Author: admin-laurentiu

Există mai multe teorii legate de constituirea satului Poiana Botizii. Unii istorici spun că s-a format din locuitori ai comunei Botiza din Maramureșul istoric și care s-ar fi așezat în acest loc, alții spun că de fapt locuitorii de aici ar proveni din satul Lăpușul Românesc, dar denumirea ar fi fost luată după comuna care se află imediat după ce treci cărarea Muntelui Secu spre Depresiunea Maramureșului.

Probabil adevărul este undeva la mijloc, dovadă fiind numele de familie ale locuitorilor care par să provină din ambele localități amintite, dar totuși mai mult dinspre Țara Lăpușului.

Administrativ satul aparține de comuna Băiuț, iar o mare parte din locuitori au lucrat în domeniul mineritului , existând și o galerie numită Cizma care ajungea până în partea de sus a satului.

Pornind dinspre Târgu Lăpuș spre Băiuț și trecând de comuna Lăpușul Românesc ajungem la Podul Poienii, loc de bifurcație, unde drumul continuă înainte spre Băiuț iar în dreapta pe un drum asfaltat ne indică punctul de plecare spre Poiana Botizii.

Podul Poienii este un punct interesant din punct de vedere meteorologic, existând un fenomen observat încă din vechime de către locuitorii satelor din Baiuț și Poiana Botizii.

Clima se schimbă brusc la nivel de câtiva zeci de metrii înaintând spre cele două direcții.

Dacă până la Podul Poienii venind dispre Lăpușul Românesc poți să ai un peisaj de anotimp primăvăratec , în câteva clipe te poți trezi cu zăpadă de o jumătate de metru înspre Băiuț.

Explicația este întânirea curenților de aer rece venind dinspre Băiuț și zona montană și a curenților de aer cald de pe Valea Poienii.

De altfel și solul și vegetația din cele două sate așezate aproape paralel și la o distanță mica văzută aerian, diferă în totalitate.

O luăm în dreapta spre Poiana Botizii, pe drumul șerpuind frumos, acompaniați în stânga de o frumoasă padure de fag iar în dreapta de numeroase poienițe.

Ne surprind culturile agricole de porumb, apoi renumiții cartofi de Poiana Botizii și odată intrați în sat vedem grădini cu zarzavaturi, culturi pe care nu le vom putea întâlni în Băiuț situată la puțini kilometri distanță.

În perioada Primului Război Mondial în vremuri foarte grele, locuitorii celor două sate se ajutau reciproc prin trocuri, trecînd peste deal. Cei din Băiuț duceau mobilier și alte produse manufacturiere făcute de meșteri pricepuți și primeau în schimb de la cei din Poiana Botizii saci cu făină de porumb și cartofi.

Înainte de intrare în sat vom vedea în dreapta înălțându-se maiestuos Pintenul de calcar numită Piatra Pintii unde se gasește Peștera cu Oase dar care va face subiectul unui alt articol.

Ajunși în micul și pitorescul sat avem senzația încremenirii timpului. Rar întâlnești pe cineva pe stradă.

În stânga se îalță frumos micuța bisericuță de lemn, Monument istoric datând din anul 1825.

La un moment dat în mijlocul satului ne atrage atenția o porțiune de pămant roșu ca o dungă de câțiva metrii lațime care traverseaza localitatea. Sunt marne roșii și semnalează oarecum prezența Klippelor pienine situate nu departe.

Ce sunt Klippele pienine?

Din punct de vedere geologic acestea sunt roci mezozoice exotice întâlnite pe Valea Vărăștina , fiind singurul lor punct de aflorare din Romania, localizând locul suturii Mării Thetysului, adică a contactului de coliziune dintre două continente: Eurasia si Africa.

Deci satul Poiana Botizii este împărțit geologic pe două vechi continente!

Acest lucru se vede și din punct de vedere al solului și vegetației.

În partea sudică a satului sau ,,africană” după împărțirea de mai de mai sus , cresc culturile de porumb și alte specii agricole pe când în zona ,,euroasiatică” apar poienile mai puțin fertile și pădurile de brad.

Merită să vizitați acest frumos colț de rai unde în cîteva clipe putem vedea două anotimpuri diferite, iar mai încolo în mijlocul satului putem trece tot în câteva clipe de pe un fost continent pe altul, prin ,,Klippele“ pienine de Poiana Botizii, un adevărat portal al timpului.

Era o modă a vremurilor trecute ca nobilii să aibă în jurul proprietăților lor grădini exotice sau parcuri cu animale. O bună parte dintre ei erau și colecționari de diverse lucruri aduse de peste mări și țări, de la bijuterii la manuscrise vechi sau fosile de animale dispărute.

Din fericire mulți dintre ei ajunseseră să transforme aceste obiceiuri în pasiune pentru un anumit domeniu. Și adunau în jurul lor specialiști, cărora adesea le finanțau cercetările. Pe de altă parte erau speculanții care mergeau în căutarea obiectelor care știau că le puteau valorifica acestor colecționari cu bani.

În anul 1841 o știre care vine direct la Curtea imperială din Viena din partea directorului exploatării miniere Băiuț , domnul Samuel von Szakmáry originar din Baia Mare, bulversează lumea ștințifică a Vienei cât mai ales pe pasionații colecționari de fosile. Era vorba despre fosila unei broaște țestoase marine care a fost descoperită pe Valea Chelement din Băiuț, cu ocazia unor săpături geologice.

Von Szakmáry trimite fosila la Viena care este analizată de Karl Wilhelm von Haidinger, președintele Societății de Științe ale Naturii. Familia Haidinger era cunoscută ca fiind una din cele mai titrate în domeniul paleontologiei, tatăl lui Karl Wilhelm fiind unul cei mai cunoscuți paleontologi și care în treacăt fie spus l-a ajutat pe celebrul muzician Joseph Haydn să ajungă în Anglia la studii. Profesorul Karl Wilhelm von Haidinger comunică că este vorba de o fosilă a unei specii de broască țestoasă marină de dimensiuni gigantice și care diferă față de altele găsite până la data respectivă.

La auzul veștii, intră repede pe fir și alți colegi naturaliști cum sunt profesorii Richthofen, Hohenegger etc. care pleacă urgent spre Băiuț în căutarea altor posibile descoperiri. Între timp domnul Szakmáry descoperă cu ajutorul minerilor din Băiuț un adevărat tezaur al fosilelor din această specie marină care trăia cândva în abundență aici într-o eră geologică demult apusă. Unul din cei mai mari colecționari al vremii era chiar contele August von Breuner-Enckevoirt un apropiat al Curții imperiale îndeplinind și funcția de ministru al zonelor miniere și resurselor minerale. În anul 1847 contele von Breuner însoțit de cercetătorul Karl Wilhelm von Haidinger sosesc la Băiuț curioși să vadă locația unde s-au găsit fosilele.

Von Szakmáry îi conduce la locurile unde au fost găsite fosilele. Din însemnările vremii rezultă că au urcat până pe Vârful Pleșca căutând în mai multe locații, ocazie cu care rămân la Băiuț câteva zile.

Cu ocazia vizitei de atunci, profesorul Haidinger descoperă o nouă locație a mineralului Magnetit pe Valea Strâmbului. În onoarea vizitei contelui Breuner la Băiuț o galerie de mină va purta numele lui, denumirea Minei principale purtând și astăzi numele de Breiner (scris după fonetica cuvântului Breuner). Unii istorici care nu auziseră de această întâmplare au speculat că denumirea ar veni de la numele unui miner din zonă. Fosilele găsite atunci sunt depuse la Muzeul de Științe ale Naturii din Viena sau ajung în colecții particulare. Senzația descoperirii de la Băiuț și marele semn de întrebare care frământă cercetătorii și în ziua de astăzi este asemănarea uimitoare a acestei specii de broască țestoasă marina gigant (carapacea acestora ajungând și la lungimea de 2,5 m), cu cea care trăiește și azi, de-alungul coastelor scăldate de Marea Caraibilor, locație situată la peste 10.000 km de Băiuț, în celălalt Capăt de lume.

Walter ÜBELHART

Superba localitate maramureșeană Băiuț, cuibărită în inima Munților Lăpuș și purtând inedita poreclă ”La capătul lumii”, care a devenit între timp și un inedit brand local, este tot mai prezentă în ultimii doi, trei ani în media locală și națională ca fiind o zonă a superlativelor în ceea ce privește atractivitatea din foarte multe puncte de vedere.

Deoarece sunt foarte multe lucruri inedite legate de această localitate voi încerca să enumăr câteva puncte de interes mai importante care țin de istoria localității, de bogăția naturii, de multiculturalitate etnică și religioasă și nu în ultimul rând de curiozități care pot deveni puncte de atracție turistică.

Satul Băiuț este atestat documentar în anul 1315 având preponderent o activitate de exploatarea minereurilor auro-argintifere și care a continuat de-alungul a sute de ani.

1. Din punct de vedere mineralogic Băiuțul este renumit datorită mineralului ”Stibina de Băiuț”, o varietate de antimonit cu ace groase întâlnită în galeriile minelor din localitate.
2. Forma de proprietate care a funcționat foarte multă vreme la Băiuț a fost embaticul, o arendare a unei proprietați pe termen lung, în intervalul căruia arendașul beneficiază de toate drepturile de proprietate.
3. Pe raza localității Băiuț întâlnim cea mai mare pădure seculară cvasivirgină în amestec și care generează o cantitate enormă de biomasă. Această biomasă sechestrează foarte mult dioxid de carbon din atmosferă, crescând cantitatea de oxigen din atmosferă.
4. Datorită prezenței pădurii seculare din jurul localității, Băiuțul se califică ca fiind una din localitățiile cu cel mai curat aer din România.
5. Calitatea aerului se răsfrânge asupra sănătății populației, Băiuțul având din punct de vedere statistic un procent dublu de persoane între 80 și 100 de ani față de media pe țară, iar anumite boli au o incidență foarte scăzută în zonă.
6. Natura generoasă a zonei ne oferă și câteva curiozități pentru cei pasionați de Științele Naturii. Pe raza comunei Băiuț cresc nu mai puțin de 8 specii de orhidee spontane.
7. Mlaștina Tăul Negru este o rezervație naturală în care vegetează planta carnivoră Roua cerului (Drosera rotundifolia).
8. Mlaștina Tăul lui Burzo este cea mai mare mlaștină de turbă în pantă din Europa.
9. În Băiuț întâlnim două specii de fluturi noi pentru știintă descoperite în anul 1850 dintre care una poartă numele localității (Cidaria băjutzaria).
10. În perioada anilor 1960-1970 s-a încercat experimental introducerea în cultura forestieră a României a bradului Douglas (Pseudotsuga Mensiensis) care crește spontan în America de Nord (Alaska). S-a aclimatizat cu succes la Băiuț datorită condițiilor climatice de aici.
11. Academicianul E Nyarady descoperă în zona Dosul Pietrelor de Moară la Băiuț, în anul 1951, o nouă varietate de mur sălbatec (Rugus candicans var. Serratifolia), fiind unică în lume.
12. Dr. Radu Călinescu descrie în lucrarea sa Sciuridele din RPR, în anul 1956, varietatea rară de veveriță (Sciurus vulgaris) de culoare neagră în zona Băiuț.
13. Prof. Dr. Anișoara Sălăgeanu, renumit micolog din România și care a descris flora speciilor de ciuperci din întreaga țară, descrie Băiuțul ca fiind zona cu cea mai mare densitate de ciuperci din România, descriind de aici 4 specii de ciuperci noi pentru știință. Amintește de asemenea că minerii din Băiuț consumă ciuperci care se albăstresc la atingere, considerate necomestibile în alte zone din țară.
14. În anul 1862, geologul austriac Franz Posepny descoperă în peștera de la Poiana Botizii, ulterior denumită Peștera cu Oase, fosile de urs de cavernă (Ursus spelaeus) și leopard de peșteră.
15. Tot în secolul al XIX-lea naturalistul austriac Johann von Haidinger, bun prieten cu muzicianul Joseph Haydn vine la Băiuț și descoperă fosilele unei broaște țestoase marine (Chelonia midas) care trăiește și acum în largul coastelor Mării Caraibelor.
16. În anul 1801 Johann Christian Baumgarten din Sibiu, medicul personal al guvernatorului Transilvaniei Samuel von Bruckental, fiind un pasionat botanist descoperă pe Muntele Prislop din Băiuț specia Achilea distans.
17. Ignatz von Born, cel mai bun prieten al renumitului muzician Johann Amadeus Mozart, locuiește o perioadă la Băiuț unde descrie mai multe minerale. Mozart îi dedică lui Ignaz von Born opera Flautul fermecat numindu-l ca fiind personajul Sarastro din opera respectivă.
18. Cel mai mare Institut de Vaccinuri din Europa de Est a fost cel de la Băiuț, construit de medicul armean, Dr. Intze Bela. Dr. Intze a produs începând cu anul 1900 cel mai eficient vaccin împotriva variolei. Devenind foarte renumit , Institutul din Băiuț avea propria revistă care se publica la Amsterdam. Se spune că toata armata română din perioada Primului Război Mondial a fost vaccinată împotriva variolei cu vaccin produs la Băiuț. Variola este singura boală care a fost eradicată prin vaccinare iar Băiuțul a avut aici și partea ei de contribuție.
19. Din punct de vedere confesional, o lungă perioadă de timp, Băiuțul a fost singura localitate din țară unde credincioșii romano-catolici și ortodocsi țineau slujba religioasă în aceeași biserică. Slujbele se făceau prin rotație, o duminică începeau slujba religioasă romano-catolicii iar în cealaltă ortodocsii. La începutul slujbelor religioase ortodoxe, pe un sistem de role se cobora iconostasul în fața altarului.
20. În Băiuț a existat la începutul secolului al XX-lea una din cele mai renumite școli de muzică din județul Maramureș. Se studia muzică instrumentală, în special pentru fanfara minerilor, școala fiind vizitată și de către elevi din Cavnic și Baia Sprie. Tradiția muzicală a Băiuțului continuă și în ziua de astăzi prin organizarea în perioada estivală a concertelor de muzică de mai multe genuri și care adună anual mii de participanți , aducând un aport mare la vizibilitatea localității.
21. Din punct de vedere lingvistic, Băiuțul datorită multiculturalității și mai ales interculturalității și-a dezvoltat un limbaj specific local numit și limba ”băiuțană”, unde în construcția propoziților găsim amestecate cuvinte din limba română, maghiară, germană și chiar slovacă.
22. Ca și o curiozitate gastronomică specifică zonei Băiuț este ”Plăcinta cu răcuină”, răcuina fiind o plantă din flora spontană.

Mai sunt desigur și alte curiozități care fac ca acestă frumoasă localitate să fie tot mai prezentă pe harta destinaților turistice. Vă invităm deci să veniți la Băiuț! ”La capătul lumii – locul unui nou început”! Vom reveni!